Febra junglei urbane


Există un joc de televiziune unde la final ţi se oferă posibilitatea de a schimba suma câştigată cu un premiu substanţial mai mare. Singurul lucru pe care trebuie să îl faci, în cazul în care accepţi provocarea, este să alegi între două uși numerotate. În spatele uneia se află marele premiu, iar dacă faci alegerea corectă ai dat lovitura; dacă nu, atunci ai pierdut tot. Aici funcţionează magistral principiul vrabiei din mână care nu se schimbă, astfel că, din punct de vedere statistic, majoritatea concurenţilor se opresc la acel nivel, preferând să plece acasă cu mai puţin.

Zase

Dezbinarea din lumea underground amintește într-o oarecare măsură de jocul în cauză. Mulţi preferă să meargă în continuarea pe mâna graffiti, în loc să aleagă una dintre cele două uşi. În spatele uneia se găseşte arta stradală, pe când cealaltă, menită să ofere serioase bătăi de cap,  ascunde o adevărată procesiune a denumirilor, de la guerilla art la urban art, the new contemporary art, urban folk art, street pop art sau tattoo art, în ultimul caz epiderma fiind identificată cu stratul de zugrăveală al pereţilor. Dar aici nu se reduce totul la semantică, e o problemă de fond şi nu de formă. Când încerci să optezi între street art şi graffiti nu înseamnă că vrei să îmbraci într-un ambalaj mai atrăgător unul şi acelaşi lucru, ci realizezi o diferenţiere între două fenomene diferite în mod fundamental.

Sigur este următorul lucru: nici una, nici cealaltă nu ar fi apărut sau, în orice caz, nu ar fi luat amploare dacă Ed Seymour, proprietarul companiei Sycamore, nu ar fi combinat aerosolul cu vopseaua într-un tub cu un cap de spray, în anul 1949, pentru a conferi un aspect vandabil radiatoarelor, având în minte principiul care stătea la baza deodorantelor. Următoarea ajustare importantă a venit abia în anii ’90, când unele companii europene ca Montana din Spania şi Molotow din Germania au introdus diferite tipuri de valve care permiteau o mai mare nuanţare, dar şi imprimarea efectului de tridimensionalitate. Marele avantaj al spray-ului cu aerosol consta în faptul că dimensiunile şi formele sale permiteau o manevrabilitate sporită, combinată cu volumul mare de vopsea înmagazinată în tub, la care se adăuga şi preţul destul de accesibil pentru acele vremuri.

riot68 - Gainsborough

Mișcarea graffiti a reluat o tradiție începută, în lipsa altor informații, în perioada de glorie a Romei antice. Sub cenuşa Vezuviului au fost păstrate inscripţiile şi desenele romane care din anumite puncte de vedere nu diferă prea mult de cele contemporane. Și cele de atunci, şi cele de acum se regăsesc într-un număr semnificativ într-o zonă, să îi spunem, a trivialului, ceea ce semnifică una din două: fie că istoria are tendinţa să se repete, fie că preocupările individului nu au suferit transformări semnificative de-a lungul timpului. Însă dacă atunci întâlneam formele zeiţei Venus, orgiile dionisiace sau mesajele de încurajare scrijelite pe bordeluri, acum avem de-a face cu un alt Panteon. Triada capitolină a postmodernităţii ar putea fi compusă din nume ca Playboy, Penthouse şi Hustler, iar acordurile de liră înlocuite foarte ușor cu sunetele ciocanului pneumatic.

Australia

Berlin

Arta” graffiti (pentru că o putem considera drept artă până la un anumit punct, chiar și cu ghilimelele de rigoare), presupune existenţa unor grupuri compacte, exclusiviste, ai căror membri nu ocupă trepte sociale diferite. Aceștia folosesc un limbaj intern, secret, prin care îşi marchează teritoriul în jungla urbană, de multe ori scopul urmărit fiind cel al simplei vandalizări. Street Art însă reprezintă o reacţie la adresa proastelor deprinderi ale fratelui de sânge, care, în procesul eliberării de stigmatul graffiti, a adoptat o formă mai binevoitoare, mai atrăgătoare, mai blândă, a presupus o evoluţie intelectuală a aceluiaşi gen.

New York

rallito x - Crucified chicken.
Dedicated to all the animals that are dying for us (Me included), Madrid

Naşterea mişcării post-graffiti sau street art cum avea să fie cunoscută ulterior poate şi trebuie să fie legată de anul 1981, când Blek le Rat a implementat o nouă tehnică, pochoir sau stencil graffiti, pentru a pune semnătura-şobolan pe zidurile dimprejurul Parisului, reprezentând o ruptură faţă de stilul dominant din New York, al etichetării prin intermediul literelor (taguri). Stencil-ul presupune crearea unui şablon, decuparea imaginii într-un material maleabil de genul cartonului, peste care se aplică vopseaua ca imaginea respectivă să poată fi transferată pe suprafaţa dorită. În plus, straturile multiple de stencil permit folosirea unei palete superioare de culori, dar şi redarea senzaţiei de adâncime. Procedeul a cunoscut în spatele blocurilor gri și nu numai o popularitate uriașă, datorită imperativului la care este supus artistul străzii, de a se mișca repede, cât mai repede cu putință în cazul în care nu doreşte să petreacă cel puţin o noapte într-o cameră slab aerisită și bine îngrădită.

Blek le Rat, Paris

Trecerea anilor şi avântul mişcării au presupus o îmbogăţire a inventarului, fiecare artist experimentând cu una sau mai multe tehnici în dorinţa de a personaliza lucrările. Astfel, au fost utilizate ledurile, mozaicurile, posterele făcute manual sau imprimate, autocolantele care puteau fi aplicate şi mai rapid, în contrapondere cu dificultatea întâmpinată la îndepărtare din pricina substanţei adezive şi, nu în ultimul rând, instalaţiile – obiecte lăsate în locurile cele mai puţin aşteptate pentru a fi relocate de oricine, în funcţie de fantezia fiecăruia, în general nerezultând stricăciuni aduse proprietăţii din partea lor.

Space Invader, Franța

Dacă cele două mișcări sunt puse faţă în faţă, remarcăm un izbitor contrast, observăm incapacitatea executanţilor de graffiti de a evolua, de a produce şi altceva în afară de variaţiuni pe aceeaşi temă, unul dintre puținele merite fiind acel prim gest, intuiţia primară că spaţiul public poate fi revendicat. Pe de altă parte, în noua estetică a străzii devin frecvente sarcasmul şi ironia, dar şi obsesia pentru spaţiile izolate precum clădirile abandonate, aleile, terenurile pentru construcţii, nu neapărat datorită riscului relativ redus de a fi prins, ci mai curând pentru a oferi o nouă şansă locurilor căzute în uitare. În mod categoric, trei aspecte diferenţiază street art de graffiti:  lipsa agresivităţii, diversivitatea din punct de vedere tehnic și, la urmă dar nu în ultimul rând, conştientizarea dialogului dintre artist şi oraş.

x10 - teletransportation, Madrid, New York, Sao Paolo, Tokio, Berlin

Astăzi ne confruntăm cu o explozie a ideilor şi a mijloacelor de expresie. Întâlnim însă şi o criză fără precedent în istoria recentă a artei, tradusă prin apariţia unei falii între marele public şi arta contemporană, ce nu mai poate fi apreciată la adevărata ei valoare fără stăpânirea unui limbaj specializat. Cu toate acestea, condiţia esenţială a artistului constă în a fi cu un pas înaintea epocii sale, de-a nu-şi modela opera după gusturile societăţii, ci, dimpotrivă, de a o trage pe aceasta în direcţia năzuinţelor lui, ca printr-o gaură de iepure condamnat să întârzie la nesfârşit. Deci, el nu are doar interesul de a produce noul, ci şi obligaţia. Cu entuziasm, Marcel Iancu declara că tot ceea ce există „trebuie distrus... noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educaţia, instituţiile, muzeele, bunul simţ aşa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ţine de vechea ordine.” De apreciat pornirea de a răsturna Pământul cu ajutorul unei stinghii, dar importanţa unui artist nu este conferită numai de capacitatea de a dinamita regulile; în acest sens neajunsurile dadaismului s-au dovedit a fi mai mult decât grăitoare. Să ridici sub semnul întrebării sau să respingi nu are cum să fie suficient. Mai trebuie să pui şi altceva în loc, să construieşti un nou edificiu pe amintirea vibrantă a victimei tale. Condiţia esenţială a artistului este de a impune noi reguli, iar exponenții artei stradale folosesc pe post de manifest direct zidurile.


Banksy - Follow your dreams

ICY & SOT - Skateboarding, Teheran, Iran 

Borondo - Feeding time, Madrid

București