Cum se spală un creier


Nu există o reţetă a succesului. În spatele acestuia poate să se găsească fie multă muncă, iar şi iar muncă, la nesfârşit, fie simplu noroc. Viaţa are prostul obicei de a se comporta ca o monedă aruncată în aer: indiferent de numărul încercărilor, niciodată nu ai garanţia alegerii corecte, în egală măsură poate să coboare şi să ridice ca un trenuleţ în parcul de distracţii. De la o privelişte ce taie răsuflarea la alta capabilă să ofere întâia migrenă a zilei nu e o distanţă prea mare. Trebuie să fii numai omul potrivit la locul potrivit.

Mr. Brainwash - Madonna, coperta albumului Celebration

Nu există o reţetă a succesului, însă dacă ar exista una cu siguranţă ar funcţiona într-un singur loc, ţara tuturor posibilităţilor: America. Numai aici dorinţele cele mai înflăcărate ajung să fie îndeplinite cu o uşurinţă aparent inexplicabilă şi totul se transformă în aur la cea mai mică atingere. Aici şansele sunt egale, binele învinge răul şi fericirea e bătută în cuiele constituţiei; cel puțin în teorie. Cea mai mare iluzie a timpurilor moderne nu a fost echilibrul de forţe gândit să aducă pacea europeană în ajun de război mondial sau metoda de slăbit care nu presupune exercițiile fizice. Nu, iluzia supremă a fost şi rămâne Visul American.

Thierry Guetta este dovada vie a celui venit de nicăieri şi devenit faimos, capabil să-şi construiască un nume în lumea artei, precum şi o afacere extrem de profitabilă, plecând de la nimic. Francezul cu înfăţişare de secol nouăsprezece, de o naivitate înduioşătoare şi cu mult umor, fie şi involuntar, ţine capul de afiş în primul documentar semnat de Banksy. Exit Through the Gift Shop, nominalizat în anul 2011 la premiile Oscar, începe asemenea unei cronici a mişcării street art, ca mai târziu să se transforme într-o veritabilă satiră la adresa artei, a celebrităţii şi a colecţionarilor dispuşi să cumpere orice ca să simtă că primesc o felie din zeitgeist. Guetta joacă rolul vieţii lui, la propriu şi la figurat, nu duce lipsă de carismă, captează privirile indiferent dacă zace pe jumătate sedat, cu ochii tulburi şi piciorul făcut ţăndări, sau dacă lipeşte o lucrare de dimensiuni impresionante la câţiva metri buni deasupra solului. 
Aventura lui a început cu neobişnuitul obicei de a filma orice, de a înregistra pe mii şi mii de casete cele mai neînsemnate amănunte ale vieţii în speranţa că amintirile vor rezista în timp, deşi, paradoxal, nu erau vizionate niciodată. Dar acestea se aflau la îndemână, puteau fi şi au fost în cele din urmă folosite, printre imaginile de o banalitate înfiorătoare găsindu-se şi material de primă mână. „Mă trezeam dimineaţa şi deschideam camera înainte de a apuca să mă spăl pe dinţi”, mărturiseşte el. Zi de zi şi oră de oră filma pe oricine, oricând, obiceiul nevinovat luând înfăţişarea obsesiei cu acte în regulă; nimic nu trebuia ratat, fiecare moment însemna o veşnicie în plus conservată.

Mr. Brainwash - Thierry Guetta, autocolant

În timpul unei vizite în Franţa a făcut o descoperire ce avea într-un final să-i schimbe semnificativ viaţa. Vărul său, cunoscut sub numele de Space Invader, se îndeletnicea cu realizarea de mici mozaicuri descriind figuri ale unui joc de computer al anilor ’80, de diferite forme şi culori, amintind de vremurile mai puţin complicate şi sugerând că realitatea ar putea fi privită, la rândul ei, ca un joc. Thierry Guetta a fost pur şi simplu fascinat, cucerit de la primul cadru, şi prin intermediul lui Space Invader a avut acces la o lume necunoscută până atunci, renăscută după fiecare lăsare a întunericului. Întors în Los Angeles, a intrat în legătură cu o pleiadă de artişti ai străzii în frunte cu Shepard Fairey, care i-au tolerat camera de luat vederi pe măsură ce au înţeles că personajul, mereu gata să dea o mână de ajutor, nu reprezenta nici o primejdie. Dimpotrivă, prezenţa lui era de bun augur; înregistrările aveau rangul de document, mărturii care probau existenţa unor opere distruse uneori chiar a doua zi.

Mr. Brainwash - The Beatles

Mr. Brainwash - The champ

Un singur artist lipsea din colecţia de trofee: Banksy, balena sa albă, a cărei chemare nerostită îi fierbea sângele în vene. Trebuia să-l imortalizeze cu orice preţ, iar într-o după-amiază visul a devenit realitate. O stranie prietenie a luat naştere între cei doi: Thierry Guetta a devenit un fel de ajutor al marelui farsor, omul bun la toate, care avea permisiunea să-l filmeze de la spate. Secondat de aiuritul şi simpaticul francez, Banksy a profanat Disneyland-ul, următoarea misiune constând în realizarea primului documentar despre street art, muncă deloc uşoară în absenţa unei evidenţe a materialelor strânse de-a lungul vremii. Însă Guetta a dovedit că „face un documentar în acelaşi sens în care Jack Nicholson în The Shining scria un roman”. Rezultatul eforturilor depuse, Life Remote Control, pare opera unei persoane cu semnificative probleme psihice, după spusele mentorului. Banksy nu doar că şi-a asumat proiectul după ce a intrat în posesia preţioaselor casete, dar a îndreptat obiectivul în direcţia discipolului, ajuns la rândul lui artist al străzii şi cunoscut mai nou ca Mr. Brainwash.

Mr. Brainwash

Abia în momentul acesta lucrurile devin cu adevărat interesante. Povestea unui om şi a obsesiei sale se transformă pe nesimţite în legenda înălţării la infamie în lumea artei după sugestia de a organiza o mică expoziţie, de a face trecerea din stradă în galerie. Mr. Brainwash nu a luat în calcul paşii timizi indicaţi, şi, bazându-se pe o relativă notorietate pe plan local, a închiriat fostul sediu al CBS din Los Angeles, apoi a angajat o echipă de profesionişti cu scopul de-ai confecţiona numeroasele lucrări ce urmau să fie expuse în spaţiul imens aflat la dispoziţie. Nu a trecut mult şi coperta revistei LA Weekly a fost adjudecată de noul star în devenire, în articol menţionându-se un amănunt ce avea să stârnească interesul: primele două sute de persoane urmau să primească lucrări unicat, purtând semnătura maestrului. Cozi interminabile au apărut în dreptul porţilor cu ocazia vernisajului, iar mii de oameni s-au îngrămădit literalmente să vadă expoziţia Life is Beautiful, cea dintâi apariţie sub lumina reflectoarelor a unui cvasinecunoscut. 
Vândute în număr mare pe sume de-a dreptul indecente, exponatele nu păreau să dezvăluie, la o privire mai atentă, vreun mare talent, o sursă inepuizabilă de originalitate. Erau copii după lucrări celebre şi fotografii ale unor personalităţi de genul lui Elvis Presley şi Marilyn Monroe, modificate la ordinile ilustrului comandant. Life is Beautiful însemna un amestec ispititor de ingrediente alese pe sprânceană: Marcel Duchamp, Banksy, Robert Indiana, Shepard Fairey, Andy Warhol şi chiar Jackson Pollock, la care fusese adăugată pentru mai multă savoare o cantitate impresionantă de curată nebunie.

Mr. Brainwash - Everyday life

Mr. Brainwash - Kate Moss

Înainte de premiera din Marea Britanie, Banksy, acest Frankenstein al timpurilor noastre ce şi-a creat Monstrul, declara că întreaga experienţă reprezintă „un dezastru pe mai multe niveluri”, fără intenţie transformând lumea artei într-o glumă sinistră. Exit Through the Gift Shop se încheie apoteotic prin descurajarea auditoriului, cu exprimarea unui adevăr până la urmă dureros, chiar dacă atinge o culme a evidenţei: arta nu-i pentru oricine. Lansarea a fost urmată la scurtă vreme de o serie de zvonuri preschimbate în afirmaţii incriminatorii. Ceea ce vedem ar fi de fapt un fals documentar, răzbunarea vinovată a unui vechi punker asupra lumii artei pentru acceptarea lui, făcându-l astfel perimat. Povestea lui Thierry Guetta pare incredibilă. Suntem tentaţi să o privim cu neîncredere şi, într-adevăr, indicii care să susţină ipoteza nu lipsesc, ba chiar am spune că le găsim ca firimiturile de pâine în pădure.

Mr. Brainwash - My first concert

Mr. Brainwash - Rick Ross, coperta albumului Deluxe

Indiferent dacă este sau nu o plăsmuire, popularitatea lui Mr. Brainwash pune sub semnul întrebării natura artei şi ce anume separă adevărata artă de pseudoartă, dar, în egală măsură, aruncă şi o lumină asupra statutului deţinut de artistul contemporan. Locul lui în societate este foarte greu de stabilit. Cu certitudine, azi nu ar mai fi expulzat din cetatea ideală, aruncat în afara zidurilor ca un surplus al neputinţei, dar nici nu s-ar mai găsi în centrul atenţiei, presupunând că a fost vreodată. Schimbarea de paradigmă, adusă abia de modernism, a presupus descompunerea unei instituţii, cea a patronajului, în favoarea apropierii din ce în ce mai pregnante faţă de publicul care, la fel ca nobleţea, a început să oblige, să supună la o presiune indirectă actul artistic, forţând să fie luat în seamă în momentul atingerii divine. 
Noi dezbateri au început să aibă loc referitoare la definiţia artei. Conform lui Marcel Duchamp, era suficient ca un creator să considere un obiect drept artă şi să-l expună, concept ilustrat de faimoasele ready-made-uri, însă în acest caz o altă întrebare se ivea la orizontul întunecat: cine sau ce anume stabileşte calitatea de creator? La alcătuirea formulei mai contează şcolile, premiile, academiile, articolele apărute pe bloguri ilustre ori obscure sau doar aprecierea venită din partea publicului? Termenul a ajuns să fie supus unui proces de dilatare continuă, a început să înghită mai mult şi mai mult până la disipare. Astăzi, oricine poate să se metamorfozeze în artist dacă se găsesc măcar o sută de persoane care să-i aprecieze opera. În aceste condiţii care ar mai fi valoarea unei lucrări?


Concluzia nu poate decât să fie una singură: la fel ca în cazul proprietăţii imobiliare şi a salariului de sportiv, este cea pe care cumpărătorul se arată dispus să o plătească.

Mr. Brainwash - Spock, Los Angeles

Mr. Brainwash - Elvis Presley, New York

Mr. Brainwash - Art is all over