Stradă vs. Artă


Orice s-ar spune, este mult mai uşor să distrugi decât să aduci la viaţă, să dai foc speranţelor, să dinamitezi fericirea, să calci totul în picioare, nebun, feroce, cu graţia unui elefant în magazinul de porţelanuri. Fie că ne place sau nu, amintirea invaziilor barbare nu ne-a părăsit. Desigur, îndemnurile agresive şi strigătele de ajutor nu mai răzbat, ecoul lor a fost transformat în cenuşă şi risipit în timp, însă ceva tot a supravieţuit. Nu un simplu nume, ci o teamă instinctivă faţă de orice deranjare a liniştii publice, indiferent dacă temeiurile sunt justificate sau nu, manifestată atât prin autocenzură, prin totala înăbuşire a spiritului de revoltă în afara zonei de confort, cât şi prin condamnarea exceselor. 

MTO - Alias, Berlin
Făcând abstracţie de sporadicele răbufniri, suntem oamenii ordinii. Nu una dictată de legi, fireşte, ci mai curând tributară cutumelor. Din această cauză ne este şi greu să tolerăm intervenţiile în spaţiul public atunci când nu există un cadru organizat, fără acceptul unei autorităţi oarecare. Este mult mai uşor să depistezi un infractor şi nu un artist, o armă şi nu un tub cu vopsea, o crimă şi nu o operă de artă.

Pe bună dreptate ne putem întreba: street art chiar înseamnă artă sau reprezintă numai o formă sofisticată de vandalizare? Bineînţeles, plecăm de la premisa că nu poate să fie şi una, şi alta în acelaşi timp, că cele două condiţii se exclud reciproc. Faptul că nu sunt aduse pagube semnificative sau iremediabile spaţiului public, iar mesajele propagate nu constituie pure injurii este suficient? Avântați în propria subiectivitate, am înclina să credem că da. Un desen poate fi şters cu uşurinţă, indiferent dacă se găseşte pe asfalt sau deasupra unui panou publicitar, însă dacă îi lipseşte justificarea atunci riscă o etichetare nefavorabilă.

Jef Aerosol - Vandalism, Londra

Street art presupune interacţiunea cu un public neiniţiat, capabil să înţeleagă imaginile folosite de artist fără să apeleze la o intermediere, implică tentativa de a susţine un dialog alături de oamenii obişnuiţi pe teme relevante din punct de vedere social, de cele mai multe ori neurmărindu-se aprecierea de tip estetic, ci luarea de poziţie.


Începând cu arta stradală, publicul joacă pentru prima dată un rol cu adevărat important, chiar decisiv, pe când artistul devine un fel de vioară a doua în propriul act de creaţie. Publicul deţine controlul absolut asupra lucrărilor, acesta are puterea de viaţă şi de moarte, spânzură şi oferă cununa cu lauri după bunul plac, în condiţiile în care lipseşte cu desăvârşire o entitate care să se interpună între cele două părţi, să acţioneze precum un tampon, să asigure nu doar spaţiu de expunere, ci şi să dea legitimitate. Street art, mai întâi de orice, aparţine publicului. În relaţia cu acesta îşi găseşte singura raţiune de a exista, iar lipsit de aportul său ar fi redus la câteva pete de culoare. Dacă o instalaţie oferă şansa de a lua contact direct cu opera, de a păşi în interiorul ei, arta stradală merge mult mai departe: dă posibilitatea să fie distrusă şi, de ce nu, recreată.

Les enfants terribles

Pao, Roma

 Ivry sur Seine

ICY & SOT - lego, Tabriz