Charles Baudelaire - Metamorfozele vampirului



Femeia lângă mine se zvârcolea sălbatec
Asemeni unui șarpe zvârlit pe un jăratec
Și frământându-și sânii molatec și barbar
Cu gura ei de fragă rosti dulceag și rar:
- "Am buze moi și-n ele am tainica știință
De-a pierde-n orice clipă, pe-un pat, o conștiință.
Adorm orice durere pe sânii mei zglobii.
Bătrânii vin la mine cu zâmbet de copii.
Și pentru-acela care mă vede-o dată goală
Sunt cer, sunt soare, lună și liniște astrală!
În voluptăți atâta de pricepută sunt
Când pe-un bărbat în brațe îl strâng și îl frământ
Sau când îmi dărui sânii să-i muște și să-i sugă,
Timidă sau lascivă, puternică sau slugă,
Că-n patul care geme de-ncolăciri feline
Toți îngerii nevolnci s-ar pierde pentru mine!"


Când din ciolane vlaga și măduva mi-a stors
Iar eu cu lenevie spre dânsa m-am întors
Să-i dau o sărutare de dragoste, zării
Doar un burduf cu pântec umflat de murdării!
O clipă-am închis ochii cuprins de-o spaimă mare,
Și când i-am deschis iarăși spre zările solare,
În locul unde monstrul, cu-o clipă mai-nainte,
Stătea-mbibat de sânge, puternic și scârbos,
Văzui acum un maldăr de mucede-oseminte
Scoțând din ele-un sunet scrâșnit și fioros,
Un scârțâit de tablă strident, ca de morișcă
Pe care vântul, iarna, în nopți pustii o mișcă.

Florile răului