Apocalipsa se amână din nou

Florin Ciulache (n. 1977)

"Soarele s-a făcut negru ca un sac de păr şi luna întreagă s-a făcut ca sângele, şi stelele cerului au căzut pe pământ, precum smochinul îşi leapădă smochinele sale verzi când este zguduit de vijelie. Iar cerul s-a dat în lături, ca o carte de piele pe care o faci sul şi toţi munţii şi toate insulele s-au mişcat din locurile lor." (Apocalipsa după Ioan)

Sfârşitul vine!

Se apropie cu paşi mari de elefant şi rade totul în cale. Nu există scăpare, nu mai există speranţă. Totul e compromis: bătălia a fost pierdută, piciorul mortului se bălăngăne încet în groapă, în timp ce corabia se scufundă plină cu şobolani..

Sfârşitul vine?

Nu, nici pomeneală. A venit deja şi nu o dată, nu de două, ci de trei ori. Ba unii ar zice cu bărbia sprijinită de mână şi mâna sprijinită de bărbie că prăpădul are loc în fiecare zi, dimineaţa, la prânz şi seara, câteodată în reluare după miezul nopţii.

Imposibilă intervenţia

În era glorioasă a transmisiunilor prin satelit, când lumea după două clickuri pare foarte mică, deşi în realitate este al naibii de mare, apocalipsa, mai bine zis ideea de sfârşit iminent, a devenit indispensabilă. Mai toate ştirile au o conotaţie negativă. Nu trece o zi fără să fie prezentate în detaliu accidente, crime sângeroase, violuri, cutremure bursiere şi de pământ, erupţii vulcanice şi solare. Mesajul din spatele acestora este: o să muriţi, o să muriţi până la ultimul, dar nu trebuie să schimbaţi canalul.
Bineînţeles, toate grozăviile se petreceau şi pe vremea morilor de vânt, însă atunci nu existau microfoane isterice şi camere de luat vederi. Acum, imaginile senzaţionale, însoţite de titluri senzaţionale, vin una după alta, în cascadă, ca directele unui boxer profesionist, iar după câteva runde cu pumni în moalele capului până şi cel mai înţelept om de pe faţa pământului, raţional până în măduva oaselor, va simţi un fior pe şira spinării şi va avea un moment de îndoială.

"Sfârşitul, hmm... vine oare?"

Evanghelia după Moş Crăciun

Roman Tolici (n. 1974, Republica Moldova)

"Consider internetul cea mai mare minune a lumii. Este câmpul sublimei anarhii, izbăvitoare de prejudecăţi, unde oricine are dreptul de a se exprima." (interviu)

Unii ar spune că Biblia este cea mai bună carte de ficţiune plăsmuită vreodată. Bineînţeles, s-ar găsi destui ca să-i arunce în cuptoarele încinse şi să le împrăştie cenuşa în bolul cu cereale de la micul dejun. Fie că vorbim de revelaţii sau de fantezii nocturne la foc de tabără, cea mai vândută carte din lume nu ocupă locul fruntaş inutil. Ce se întâmplă când personajul principal (Iisus, fiul iubit) e înlocuit de un iepuraş scump de tot? Ei bine, rămâne de văzut.

Hypostasis 5

Când eşti copil totul pare mult mai simplu, joaca-i joacă şi sărbătoarea e sărbătoare. Însă abia atunci când mai creşti lucrurile sunt simplificate cu adevărat. De sub copacul cu cetina tot verde nu au cum să lipsească miile de cadouri, iar de pe masă tona de mâncare: salata de boeuf, piftia, cozonacii, sarmalele, pasca, drobul sau ouăle roşii. Important e să fie masa îmbelşugată, bucătăreasa chipeşă (mai ales după al doilea pahar de vin cu scorţişoară) şi program bun la televizor. Cât despre trăirea spirituală, ea poate să mai aştepte. Şi cum sărbători de asemenea magnitudine trebuiau să aibă mascote în asentimentul magazinelor cu oferte de sezon, au fost băgate la înaintare două personaje adorate de copii, părinţi şi bunici: Moş Craciun şi Iepuraşul de Paşte.

Ştrumfii afară din fabrică!

Marius Ianuş (n. 1975, România)

„Nu mai vreau să fac jocurile satanei... îmi reneg toate scrierile pe care le-am publicat până azi.” (Hyperliteratura)

Poate că sminteală e un cuvânt potrivit în cazul de faţă, mai ales că falnicul exemplar era considerat unul dintre cei mai capabili poeţi ai ultimului val; talentat, fermecător, incisiv şi alte adjective numai bune de rumegat dimineaţa la o cafea. Evident, situaţia este absolut hilară şi incredibil de tristă în acelaşi timp.

Ca orice versificator ce se respectă, a debutat în forţă cu manifestul fracturist (a nu se confunda cu fripturist) şi a publicat o serie de volume, ultimul intitulându-se cât se poate de sugestiv, Ştrumfii afară din fabrică, însoţit de un mare semn al mirării la final. Apoi a urmat colapsul. Din om lipsit de inhibiţii, fără frica celui de sus şi a celui de jos, care, la o adică ar fi fost capabil să înjure birjăreşte cinci minute la rând fără să se repete, a devenit uşă de biserică şi icoană de altar. Din fost redactor la revista Playboy a ajuns umil ctitor de librărie ortodoxă la Săcele. Ceea ce arată a nu ştiu câta oară că viaţa e plină de surprize, de atacuri cerebrale nebănuite şi lobotomii nesperate.